Metalhead este un termen asociat muzicii heavy metal. Fani ai acestui gen de muzică există în multe regiuni cum ar fi Scandinavia, Brazilia, Grecia, Turcia, Israel şi Japonia.
În Europa Continentală, cultura metal atrage o audienţă mai diversificată, adesea conţinând persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, aparţinând claselor sociale medii şi având o pregătire culturală ridicată. Dar cultura metal se întinde pe tot globul, nelimitându-se la cele descrise anterior. Membrii îşi afirmă statutul în scena metal participând la concerte, cumpărând albume şi, mai recent, contribuind la site-urile specializate.
Părul lung, hainele de piele şi inscripţiile cu trupe metal ajută la încurajarea simţului de identificare cu subcultura. Ca şi muzica în rădăcinile sale culturale, această modă s-a schimbat în decursul deceniilor, de la blugi strâmţi, ghete de motociclist şi tricouri negre la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80 la jeanşi negri şi pantaloni largi, paltoane şi tunsuri scurte în anii ‘90 şi 2000. Dar majoritatea fanilor se concentrează asupra muzicii, nu asupra felului în care arată.
SUBCULTURĂ
Fanii heavy metal au creat o „subcultură a înstrăinării” cu propriile standarde pentru obţinerea autenticităţii în grup. Cartea Heavy Metal: Muzica şi cultura, scrisă de Deena Weinstein, afirmă că acest gen de muzică „…a rezistat în timp extraordinar de mult în comparaţie cu majoritatea genurilor de rock” datorită dezvoltării unei intense subculturi „care se identifică cu muzica”.
Fanii genului formau o „comunitate tânără exclusivistă”, diferită şi marginalizată de ‚societatea obişnuită’. Scena heavy metal a dezvoltat o comunitate majoritar masculină „cu valori, norme şi comportamente comune membrilor săi”. Un „regulament de autenticitate” este necesar acestei subculturi. Acest regulament impune trupelor să manifeste un dezinteres pentru succesul comercial şi hituri la radio, cât şi refuzul de a se conforma normelor societăţii obişnuite aflate în antiteză cu cele ale subculturii pentru a-şi garanta popularitatea. Fanii aşteaptă de la artişti „devotarea totală muzicii şi loialitatea pentru subcultura care s-a dezolvtat în jurul acestei muzici”; un interpret de metal trebuie să fie un „reprezentant idealizat al subculturii”.
Deşi audienţa muzicii metal este formată în mare parte din „băieţi tineri albi, din clasele de jos sau de mijloc”, acest grup „tolerează pe cei din afara bazei demografice principale, care respectă regulile de ţinută şi comporament”. Activităţile obişnuite în această subcultură includ participarea la concerte, achiziţionarea albumelor şi, mai recent, contribuirea la site-urile de metal. Participarea la concerte afirmă solidaritatea grupului, aceasta fiind una din activităţile prin care metaliştii îşi savurează muzica. Revistele de metal promovează interacţionarea între membrii subculturii, găsirea de informaţii şi evaluarea trupelor şi albumelor, precum şi „exprimarea solidarităţii”. Pletele, hainele de piele şi ‚peticele’ inscripţonate ale ‚modei’ heavy metal ajută la încurajarea unui simţ de identificare cu subcultura. Totuşi, Weinstein observă că nu toţi fanii sunt „membri vizibili” ai subculturii heavy metal.
AUTENTICITATE
În subculturile heavy metal şi punk, cuvântul „poser” este un termen peiorativ ce descrie „o persoană care obişnuieşte să pretindă a fi ceva ce nu este”. Termenul este atribuit persoanelor care adoptă ţinuta, limbajul şi/sau comportamentul unui grup sau subculturi, de obicei pentru obţinerea acceptului de către membrii grupului, dar care nu susţine sau nu înţelege valorile sau filozofia subculturii. Într-o descriere a „subculturii înstrăinării” a fanilor, autorul observă că scena clasifică unii membri ca „poser”, adică interpreţi heavy metal sau fani care pretind a face parte din subcultură, dar cărora le lipseşte autenticitatea şi sinceritatea. Cartea lui Jeffrey Arnett, Metalheads: Muzica Heavy Metal şi înstrăinarea tinerilor” afirmă că această subcultură clasifică membrii în două categorii, dându-şi acceptul pentru metaliştii autentici şi respingându-i pe „impostori” .
De zeci de ani, fanii heavy metal folosesc termenii „sell out” şi „poser” pentru trupe care şi-au schimbat stilul heavy metal în muzică rock potrivită transmiterii la radio (spre exemplu Def Leppard, odată o trupă NWOBHM (New Wave of British Heavy Metal – noul val de heavy metal britanic) autentică care mai târziu a trecut la arena rock şi apoi la balade romantice. Trupele de metal care au obţinut acest epitet sunt cele „care adoptă aspectele vizibile ale subculturii (sunet, imagine) fără a contribui la sistemul filozofic.” În subcultura heavy metal, unii critici folosesc termenul în descrierea trupelor excesiv comerciale, cum sunt trupele de glam metal, nu metal sau metalcore, adesea promovate de MTV.
Articolul „Istoria timpurie a trupei Metallica” al lui Ron Quintana arată că atunci când Metallica îşi căuta locul în scena metal a oraşului Los Angeles la începutul anilor 1980, „scena americană de hard-rock era dominată de trupe deocheate, bine şlefuite cum ar fi Styx, Journey şi REO Speedwagon.” Autorul observă că trupei Metallica i-a fost greu să „îşi interpreteze muzica dură şi să îşi atragă o audienţă într-un tărâm unde tronau ‘impostorii’ şi orice rapid şi dur era ignorat.” În interviul lui David Rocher cu Damian Montgomery, solistul trupei Ritual Carnage (1999), primul l-a lăudat pe Montgomery, numindu-l „un soi autentic de gentleman neîmpopoţonat, care detestă impostorii; un metalist entuziast cu adevărat îndrăgostit de stilul de viaţă pe care îl predică… şi fără îndoială îl şi practică.”
În 2002, Josh Wood a afirmat că în America de Nord credibilitatea heavy metalului este stricată de retrogradarea genului la „coloane de sunet pentru filme horror, gale de wrestling şi, cel mai rău, trupe aşa-zise ‚Mall Core’ ca Limp Bizkit.” Wood spune că „drumul spre adevăratul metal este primejdios şi înţesat cu impostori.” Într-un articol despre solistul hard rock Axl Rose, acesta a recunoscut că a avut „timp de gândire asupra imaginii şi atidudinii heavy metal” a ultimelor decenii. El afirmă că „am crezut că eram aşa tari… până trupa rap N.W.A. a început să cânte despre cum, în lumea noastră, ieşi din casă şi eşti împuşcat.” În acest moment, Rose recunoaşte că „era aşa de clar ce impostori stupizi eram.”
Trupele de heavy metal creştin sunt adesea criticate în cercurile metal într-un mod asemănător, ‘crezul’ indicând supunerea lor unei autorităţi consacrate, prin urmare trupele devin „impostori” aflaţi în contradicţie cu scopul subculturii. Unii consideră credinţa personală ca nefiind importantă în metal, dar concomitent nu trebuie promovată prin muzică.
ASPECTE SOCIALE
În locul dansului obişnuit, metaliştii practică headbanging, care constă în scuturarea capului pe verticală, în ritmul muzicii (sau rotit, mişcare de obicei executată de fanii cu păr foarte lung) în timp ce restul corpului rămâne aproximativ nemişcat (braţele pot fi folosite pentru a mima folosirea unei chitare). Ritmul iute, schimbările de tempo şi complexitatea ritmului majorităţii muzicii metal face formele tradiţionale de dans dificil sau cel puţin foarte obositor de executat.
La începutul anilor 1980, odată cu apariţia genului thrash metal, elemente din cultura hardcore punk au început să fie incorporate în stilul de viaţă al metaliştilor, dintre care cele mai remarcabile aspecte includ slamdancing şi moshing, în care fanii formează cercuri în mulţime în care se împing unii în alţii şi stage-diving, unde fanii urcă pe scenă cu trupa şi se aruncă în mulţime. Mai târziu, crowd-surfing, unde oamenii sunt ridicaţi şi purtaţi deasupra capetelor audienţei, a devenit de asemenea popular. Deşi acest comportament era iniţial exclusiv culturilor metal şi punk în anii 1980, la începutul anilor 1990 s-a extins către toate sferele muzicii rock.
Membrii culturii metal adesea fac semnul „Corna” încleştând pumnul şi lăsând doar degetul mic şi degetul arătător extinse, cunoscut şi sub numele de „coarne”, „metal fist” şi altele. „Corna” este la origine un semn ocult folosit pentru a îndepărta spiritele malefice în Europa de Sud şi de Est. Un exemplu poate fi găsit în capitolele iniţiale din „Dracula” de Bram Stoker. Acest gest a fost popularizat de Ronnie James Dio în anii 1980 şi a fost rapid adoptat de subcultura metal.
O listă de interese comune metaliştilor se potriveşte subiectelor muzicii şi versurilor folosite de trupele metal. Interesele variază în funcţie de subgenuri, dar în general includ filme horror, science-fiction, ocultism, fantasy, istoria Europei şi a Statelor Unite, imagini şocante, arme albe şi de foc, religie, fumat, consum de alcool.
ŢINUTĂ
Alt aspect al culturii metal este moda sa. Ca şi muzica, aceste mode s-au schimbat de-a lungul anilor, păstrând totuşi anumite elemente principale. Ţinuta în anii ‘70-80 era formată din blugi strâmţi, bocanci de motociclist sau tenişi cu vârf înalt şi tricouri negre, purtate sub o vestă de piele sau denim împodobită cu petice inscripţionate. Câteodată, aceasta era purtată deasupra unei jachete de piele cu mâneci lungi. Ca şi alte subculturi are vremii, această jachetă şi inscripţiile sale arătau interesele purtătorului. În această perioadă, metaliştii adesea purtau tricouri cu emblemele trupelor.
Acest costum putea fi suplementat cu bijuterii şi accesorii care includ brăţări de piele ghintuite, curele cu învelişuri de gloanţe, lanţuri sau inele în formă de cranii sau alte modele inspirate de filmele horror. Părul se purtea lung, cel puţin până la umăr. Fetele aparţinând subculturii nu obişnuiau să se îmbrace la fel. Unele au adoptat ţinute asemănătoare gotherilor sau punkerilor, cum ar fi şuviţe viu-colorate, haine prinse cu ace de siguranţă şi ciorapi lungi rupţi.
La începutul anilor 1990 a avut loc o schimbare de direcţie cauzată de dezvoltarea unor forme extreme ale metalului. Death metal şi black metal au început să domine cultura, iar moda a reflectat această schimbare. Influenţa din subculturile goth şi hardcore punk a devenit din ce în ce mai accentuată. Jeanşi negri, bluze cu mâneci lungi şi pantaloni largi au înlocuit tradiţionalii blugi şi jachetele inscripţionate. Unele accesorii şi bijuterii au devenit şi ele mai puţin purtate.
Deşi părul lung a fost un aspect definitoriu al culturii metal în anii 1970 şi 1980, în anii 1990 părul tuns scurt sau chiar zero a devenit acceptat. O influenţă neonazistă în unele părţi ale subculturii a fost parţial responsabilă pentru această modă; multe trupe şi artişti fără tendinţe politice sau filozofice alegeau să îşi poarte părul scurt sau să şi-l radă complet. Bărbile, mai ales ciocurile au crescut în popularitate printre metalişti în anii 1990.
Valul de „tuns” care a avut loc în scenele americane dominante, nu a afectat genurile mai obscure. Interpreţii şi fanii genurilor Death Metal şi Black Metal au păstrat părul lung.
La sfârşitul anilor 1990, influenţele externe au început să intre în cultura metal din nou. Apariţia genului nu metal a adus elemente ale culturii hip-hop, printre care ţinuta sport, dreadlocks şi jargonul afro-american. Creşterea popularităţii genului metalcore din anii 2000 a adus tunsuri scurte, părul fiind adesea vopsit negru, şi o tendinţă pentru hainele „de marcă”.
Recent, ascultătorii tineri au devenit interesaţi în metalul din anii 1980. Acest lucru, cuplat cu apariţia unor noi trupe adoptând ţinutele vechi a condus la o imagine similară perioadei anilor 1980. În zilele noastre, mulţi metalişti îşi lasă părul lung (deşi încă este purtat şi de lungime medie sau scurt) şi poartă tricouri negre şi jachete de piele ca cei din 1980. Blugii strâmţi au revenit la modă în multe genuri ale rockului şi ale metalului. Deşi jeanşii nu sunt mereu albaştri, variază de la negru la gri şi chiar spre culori mai deschise.
VARIAŢII INTERNAŢIONALE
Muzica heavy metal este apreciată în ţări din afara Regatului Unit, unde a apărut. În anii 2000, fani sunt în toate ţările din lume inclusiv Africa de Sud, Asia (mai ales Japonia şi Bangladesh), Australia şi America de Sud (mai ales Brazilia, Chile şi Argentina), ţări din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud. Chiar şi în cele mai conservative ţări musulmane din Orient există o cultură metal, deşi autorităţile judiciare şi religioase nu o tolerează. Israel are o puternică scenă metal, comparativ cu dimensiunile reduse ale ţării, mai ales ales în subgenurile stoner/doom şi black metal.
În Europa de Vest, genul muzical heavy atrage lume de toate felurile, în timp ce în America de Nord este o subcultură. Artiştii heavy metal organizează turnee mai des în Europa decât în America. În Japonia, metalul are o mare bază de fani. Anglia este recunoscută ca ţară de origine a genului şi în marile oraşe, ca Londra şi Birmingham, scena metal este foarte puternică.
Scandinavia, locul de naştere al multor trupe de death metal şi black metal, de asemenea găzduieşte un număr mare de fani ai genului.
SUBGRUPURI :
Membrii subculturii metal tind să se dividă în subgrupuri mai mici, precum :
*Trad metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în metal tradiţional. Uneori, fanii genului sunt supranumiţi :”metalişti adevăraţi”. Exemple de formaţii: Black Sabbath, Led Zeppelin, Deep Purple.
*Power metaller: Membru al culturii metal a cărui gusturi principale sunt în power metal. Exemple de formaţii: Iced Earth, Rhapsody, DragonForce.
*Glam metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în glam metal. Acesta poartă pantaloni de piele, părul tapat şi machiaj. Exemple de formaţii: Mötley Crüe, Ratt, L.A. Guns.
*Thrash metaller: Poate fi folosit şi termenul de “Trasher”. Membru al culturii metal cu gusturi principale în trash metal. Exemple de formaţii: Megadeth, Metallica, Anthrax, Slayer.
*Doom metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în doom metal. Exemple de formaţii: (de curând) Black Sabbath, Candlemass, Electric Wizard.
*Black metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în black metal. Exemple de formaţii: Darkthrone, Burzum, Mayhem.
*Death metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în death metal. Se includ, de asemenea, şi sub-categoriile death metalului: goregrind, grindcore etc. Exemple de formaţii: Death, Deicide, Cannibal Corpse.
*Folk metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în folk metal. Este deseori prezent un interes puternic manifestat în mitologia nordică. Folk metal se suprapune deseori cu alte genuri precum black metal. Exemple de formaţii: Finntroll, Korpiklaani, Ensiferum.
*Viking metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în viking metal. Acesta manifestă, mai degrabă, o preferinţă pentru o anumită temă, care cuprinde mai multe subgenuri de metal, decât un sunet anume muzical. Manifestă un interes în mitologia Nordică şi adesea este adept al Neopăgânismului. Exemple de formaţii: Thyrfing, Einherjer, Adorned Brood.
*Shock metaller: Membru al culturii metal cu gusturi principale în shock metal. Exemple de formaţii: Alice Cooper, W.A.S.P., GWAR.
Adepţi ai altor sub-genuri :
*Mallcore Kid: Fan Nu-metal.Exemple de formaţii: Slipknot, KoRn, Linkin Park.
*Fashioncore Kid: Un fan Metalcore şi Emo. Exemple de formaţii: Aiden, Atreyu, Funeral for a Friend.
Traducere de Alex Bratu şi Delia Bothazan
Sursă: Wikipedia
