24 August 2010 | Author: admin

24 august 2010

Ziua Internaţională împotriva intoleranţei,

discriminării şi violenţei bazate pe

preferinţe muzicale sau vestimentare şi lifestyle

Manifestarea va avea loc la

Black Widow (str. Veronica Micle nr. 1)

începând cu ora 18.30

Asociaţia Umanistă Română anunţă, în cadrul Campaniei Black Cat, celebrarea pentru a doua oară a Zilei Internaţionale împotriva intoleranţei, discriminării şi violenţei bazate pe preferinţe muzicale sau vestimentare şi lifestyle.

Posterul unei acţiuni pe această temă derulate acum câteva luni

Manifestarea va avea loc  marţi, 24 august 2010, începând cu ora 18.30, în spaţiul primitor al Black Widow din str. Veronica Micle nr 1 (colţ cu Bd. Al. Ioan Cuza şi foarte aproape de Gara de Nord). Harta este aici.

Vor avea loc discuţii legate de declararea de către Asociaţia Umanistă Română a acestei Zile Internaţionale împotriva intoleranţei, discriminării şi violenţei bazate pe preferinţe muzicale sau vestimentare şi lifestyle. Intrarea este liberă iar manifestarea va dura cca 75 de minute.

Posterul manifestării din 2009 de celebrare a acestei zile

Iniţiativa Asociaţiei Umaniste Române de a declara această zi este susţinută de Sophie Lancaster Foundation.

După cum se ştie pe data de 24 august 2007 Sophie Lancaster şi-a pierdut viaţa, ca urmare a faptului că a fost victima unui atac extrem de violent, împreună cu prietenul ei Rob Maltby, din partea unui grup de tineri pe motiv că au o vestimentaţie goth. Rob Maltby şi-a revenit după cca 2 săptămâni în care a fost în comă.

Contact:
Remus Cernea

Preşedinte

Asociaţia Umanista Română

www.secularhumanism.ro

www.evolutionism.ro

www.black-cat.ro

http://blog.secularhumanism.ro

asociatiaumanista@gmail.com

10 Iunie 2010 | Author: admin

Eveniment la Bucureşti
în cadrul proiectului
“Dificultatea de a fi tu însuţi”

derulat în parteneriat de
Asociaţia Umanistă Română, Asociaţia DiversEtica şi
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Vineri, 11 iunie, ora 18.00

Clubul UNDERWORLD

Vineri, 11 iunie, ora 18.00, la Clubul UNDERWORLD din Bucureşti, str. Colţei, nr. 48, foarte aproape de Piaţa Rosetti – la câţiva metri de intersecţia Hristo Botev cu Colţei) va avea loc un nou eveniment din cadrul proiectului “Dificultatea de a fi tu însuţi”, derulat în parteneriat de Asociaţia Umanistă Română, Asociaţia DiversEtica şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Vor fi proiectate scurte filme, iar printre cei care vor lua cuvântul se numără reprezentanţi ai CNCD, Monica David – coordonatoarea Campaniei Black Cat, Diana Ureche – Preşedinta de Onoare a DiversEtica şi Remus cernea – Preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române.

Invităm presa şi persoanele interesate de această temă să fie prezente la evenimentul de vineri.

Întrucât numărul de locuri în sală este limitat, vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa printr-un e-mail trimis la blackcatcampaign@gmail.com

Un eveniment similar a avut loc la Sibiu în 27 mai 2010.

dYyPs

Scopul proiectului este promovarea unei atitudini nediscriminatorii cu privire la preferinţale muzicale sau vestimentare şi lifestyle.

Obiectivele specifice ale proiectului:
- Prevenirea atitudinilor intolerante şi discriminatorii faţă de persoane cu preferinţe muzicale, vestimentare şi/sau lifestyle neconvenţionale;
- Prevenirea stereotipurilor şi prejudecăţilor în rândul publicului larg;
- Cunoaşterea problemelor cotidiene ale grupurilor vulnerabile la discriminare în acest sens;
- Adoptarea în societate a unei atitudini deschise faţă de aceste persoane.

Obiectivul general al proiectului îl constituie informarea elevilor, studenţilor, profesorilor, jurnaliştilor şi autorităţilor publice cu privire la formele de discriminare privind astfel de persoane.

A fost realizată de către Alexandru Toea de la DiversEtica şi o broşură a proiectului care va fi oferită participanţilor la evenimentele organizate la Sibiu şi Bucureşti şi care a fost postată online aici.

Activităţile din cadrul proiectului

În România şi în întreaga lume sunt înregistrate cazuri de intoleranţă, discriminare şi violenţă împotriva unor persoane care aleg să aibă o înfăţişare „neconvenţională”, se îmbracă în mod „diferit” şi au gusturi muzicale precum goth, rock, metal, punk, emo, hippie şamd.

Spre exemplu, Sophie Lancaster Foundation din Marea Britanie şi-a început activitatea în anul 2007 după uciderea pe motiv de vestimentaţie goth a Sophiei Lancaster. Scopul fundaţiei este acela de a lupta împotriva prejudecăţilor, urii şi intoleranţei bazate pe opţiuni vestimentare şi preferinţe muzicale. Activitatea acestei fundaţii şi faptul că şi în România sunt înregistrate numeroase astfel de situaţii au determinat Asociaţia Umanistă Română să iniţieze o serie de acţiuni privind această temă. Primul eveniment a fost conferinţa de presă comună a Asociaţie Umaniste Române cu The Sophie Lancaster Foundation de la Londra, din 10 iunie 2009, despre care puteţi citi aici.
Asocierea unor tineri, spre exemplu, cu practici sataniste sau cu alte acţiuni considerate „malefice” pentru simplul fapt că aceştia ascultă anumite genuri muzicale este de natură să genereze prejudecăţi şi stereotipuri de percepţie.

Proiectul va urmări: promovarea dreptului la diferenţă, încurajarea diversitaţii, înregistrarea cazurilor de violenţă generate de astfel de motive, monitorizarea şi sensibilizarea presei, societăţii şi autorităţilor cu privire la cazurile de acest tip, iniţierea unor demersuri pentru a se evita în media etichetări care promovează prejudecăţi şi stereotipuri de percepţie asupra tinerilor nonconformişti etc.

Numele de “Black Cat” pentru site-ul www.black-cat.ro a fost ales ştiute fiind numeroasele prejudecăţi faţă de acest animal asociat în mod absurd cu “răul, demonicul sau vrăjitoria”.

Anul trecut, pe data de 24 august 2009, Asociaţia Umanistă Română a propus celebrarea pentru prima dată a “Zilei Internaţionale împotriva Intoleranţei, Discriminării şi Violenţei bazate pe Preferinţe Muzicale sau Vestimentare şi Lifestyle”. În 24 august 2007 a încetat din viaţă Sophie Lancaster. Puteţi afla mai multe despre cazul Sophie în filmele de mai jos:


Sperăm ca, în 2010, această zi să fie celebrată în cât mai multe ţări.

d6KIg

Clubul UNDERWORLD se află pe str. Colţei la nr. 48, aproape de intersecţia cu Str. Hristo Botev.

PS: întrucât numărul de locuri în sală este limitat, vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa printr-un e-mail trimis la blackcatcampaign@gmail.com

Contact:

Remus Cernea
Preşedinte
Asociaţia Umanista Română
www.secularhumanism.ro
www.evolutionism.ro
www.black-cat.ro

http://blog.secularhumanism.ro

asociatiaumanista@gmail.com
0727.583.594

Diana Ureche
Preşedintă de Onoare
Asociaţia DiversEtica

http://www.diversetica.ro/page/ro/home

diana.ureche@gmail.com
0723.137.804

Monica David
Coordonatoarea Campaniei Black – Cat
Asociaţia Umanistă Română
www.black-cat.ro
blackcatcampaign@gmail.com
0765.025.554

Category: Comunicate  | Leave a Comment
6 Iunie 2010 | Author: admin
6 iunie 2010Dificultatea de a fi tu însuţi – un articol publicat în Cuvinte Online după lansarea proiectului “Dificultatea de a fi tu însuţi” derulat în parteneriat de Asociaţia Umanistă Română, Asociaţia DiversEtica şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la Sibiu
Category: Stiri  | Leave a Comment
25 Mai 2010 | Author: admin
Lansarea proiectului
“Dificultatea de a fi tu însuţi”

derulat în parteneriat de
Asociaţia Umanistă Română, Asociaţia DiversEtica şi
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării


Joi 27 mai, ora 17.00, la Sibiu (Hotel Continental Forum, Sala Tokyo, mezanin) va fi lansat oficial proiectul “Dificultatea de a fi tu însuţi”, derulat în parteneriat de Asociaţia Umanistă Română, Asociaţia DiversEtica şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În cursul lunii iunie, o manifestare similară va avea loc în Bucureşti ale cărei detalii vor fi anunţate în curând.

Scopul priectului este promovarea unei atitudini nediscriminatorii cu privire la preferinţale muzicale sau vestimentare şi lifestyle.

Obiectivele specifice ale proiectului:
- Prevenirea atitudinilor intolerante şi discriminatorii faţă de persoane cu preferinţe muzicale, vestimentare şi/sau lifestyle neconvenţionale;
- Prevenirea stereotipurilor şi prejudecăţilor în rândul publicului larg;
- Cunoaşterea problemelor cotidiene ale grupurilor vulnerabile la discriminare în acest sens;
- Adoptarea în societate a unei atitudini deschise faţă de aceste persoane.

Obiectivul general al proiectului îl constituie informarea elevilor, studenţilor, profesorilor, jurnaliştilor şi autorităţilor publice cu privire la formele de discriminare privind astfel de persoane.

A fost realizată de către Alexandru Toea de la DiversEtica şi o broşură a proiectului care va fi oferită participanţilor la evenimentele organizate la Sibiu şi Bucureşti şi care a fost postată online aici.

Activităţile din cadrul proiectului

În România şi în întreaga lume sunt înregistrate cazuri de intoleranţă, discriminare şi violenţă împotriva unor persoane care aleg să aibă o înfăţişare „neconvenţională”, se îmbracă în mod „diferit” şi au gusturi muzicale precum goth, rock, metal, punk, emo, hippie şamd.

Spre exemplu, Sophie Lancaster Foundation din Marea Britanie şi-a început activitatea în anul 2007 după uciderea pe motiv de vestimentaţie goth a Sophiei Lancaster. Scopul fundaţiei este acela de a lupta împotriva prejudecăţilor, urii şi intoleranţei bazate pe opţiuni vestimentare şi preferinţe muzicale. Activitatea acestei fundaţii şi faptul că şi în România sunt înregistrate numeroase astfel de situaţii au determinat Asociaţia Umanistă Română să iniţieze o serie de acţiuni privind această temă. Primul eveniment a fost conferinţa de presă comună a Asociaţie Umaniste Române cu The Sophie Lancaster Foundation de la Londra, din 10 iunie 2009, despre care puteţi citi aici.Asocierea unor tineri, spre exemplu, cu practici sataniste sau cu alte acţiuni considerate „malefice” pentru simplul fapt că aceştia ascultă anumite genuri muzicale este de natură să genereze prejudecăţi şi stereotipuri de percepţie.

Proiectul va urmări: promovarea dreptului la diferenţă, încurajarea diversitaţii, înregistrarea cazurilor de violenţă generate de astfel de motive, monitorizarea şi sensibilizarea presei, societăţii şi autorităţilor cu privire la cazurile de acest tip, iniţierea unor demersuri pentru a se evita în media etichetări care promovează prejudecăţi şi stereotipuri de percepţie asupra tinerilor nonconformişti etc.Posterul evenimentului din 24 august 2009 din Bucureşti


Posterul evenimentului din 24 august 2009 din Bucureşti

Invităm presa şi persoanele interesate de această temă să fie prezente la evenimentul lansării oficiele de la Sibiu a acestui proiect.
PS: întrucât numărul de locuri în sală este limitat, vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa printr-un e-mail trimis la

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Contact:

Remus Cernea
Preşedinte
Asociaţia Umanista Română
www.secularhumanism.ro
www.evolutionism.ro
www.black-cat.ro

http://blog.secularhumanism.ro

asociatiaumanista@gmail.com

0727.583.594


Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Diana Ureche
Preşedintă de Onoare
Asociaţia DiversEtica
http://www.diversetica.ro/page/ro/home

diana.ureche@gmail.com
0723.137.804

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Monica David
Coordonatoarea Campaniei Black – Cat
Asociaţia Umanistă Română
www.black-cat.ro

blackcatcampaign@gmail.com
0765.025.554 Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Category: Comunicate  | Leave a Comment
9 Mai 2010 | Author: admin

Subcultura goth este o subcultură contemporană răspândită în mai multe ţări. A apărut în Marea Britanie în anii 1980, în cadrul scenei gothic rock, aceasta fiind o ramură a genului post punk. Subcultura goth a rezistat mult mai mult decât alte subculturi din aceeaşi generaţie şi a continuat să se diversifice. Imaginea şi principiile culturale indică influenţe ale literaturii goth din secolul al 19-lea, a filmelor horror şi câteva influenţe din cultura BDSM. Subcultura goth a asociat gusturile muzicale estetice şi moda cu indivizii care au aceleaşi preferinţe fie că sunt sau nu membri ai comunităţii. Muzica gothic cuprinde diferite stiluri. Un punct comun reprezintă tendinţa spre lugubru, muzică şi aspectul mistic. Stilurile vestimentare ale subculturii variază de la death rock, punk, androgynous, Victorian, câteva stiluri renascentiste şi medievale sau combinaţii între cele de mai sus, de cele mai multe ori cu accesorii de păr şi machiaj negru.

ORIGINE ŞI DEZVOLTARE

La sfârşitul anilor 1970, erau doar câteva trupe de post punk clasificate drept trupe de gothic. Abia în 1980, gothic rockul a devenit un subgen al scenei post punk şi fanii stilului au început să se grupeze ca o mişcare distinctă. Scena şi-a luat numele după un articol din revista Sounds din Marea Britanie numit “The face of Punk Gothique” scris de Steve Keaton şi publicat pe 21 februarie 1981. Deschiderea localului The batcave în cartierul Soho al Londrei, în 1982 a reprezentat  un punct de întâlnire pentru scena în creştere, care fusese supranumită şi positive punk de către New Musical Express. Termenul de Batcaver a fost folosit mai târziu pentru a descrie gotherii old-school/tradiţionali. Independent de scena britanică la sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, death rockul se desprindea de American punk. În 1980 şi începutul anilor 90, membrii subculturii din Germania erau numiţi Grufti[e]s (în engleză se traduce prin creaturi din morminte); ei susţineau o fuziune a gothicului cu new-wave-ului, cu influenţe new romantic, formându-se astfel primele stadii ale culturii Dark Wave. Brian Lauzon din Acton, Massachussetts a fost printre primii adepţi ai mişcării.

DUPĂ POST PUNK

După descreşterea popularităţii post punkului, subcultura s-a diversificat muzical şi vizual. Acest lucru a cauzat variaţii ale tipului de gotheri. Scenele autohtone au contribuit la această diversificare. În anii 90, moda Victoriană se bucura de o popularitate crescândă în cadrul scenei goth, urmând ca la mijlocul anilor 90, subcultura goth să preia şi aspectele culturii Victoriene.

BARIERELE SUBCULTURALE ACTUALE

În 1990, termenul de goth şi barierele asociate cu această subcultură au devenit mai restrictive. Noi subculturi au apărut şi au devenit cunoscute, unele dintre ele fiind asociate de către public sau media cu subcultura goth. Această asociere se datorează mai mult similarităţilor vestimentare, a obiceiurilor sociale şi a modei decât a genurilor muzicale şi a formaţiilor ascultate. În timp, termenul avea să fie utilizat popular, pentru a defini unele grupuri care nu aveau asemănări vestimentare sau muzicale cu gothicul original. Acest lucru a determinat apariţia jargonului goth, pe care membrii îl folosesc în a numi sau eticheta persoane care au vagi similarităţi, dar nu fac parte din subcultură. Reacţia acestor pseudo-grupări faţă de subcultura veche variază. Unii având o identitate proprie sunt ofensaţi când sunt numiţi gotheri, iar alţii se alătură subculturii şi regulilor sale. Alţii i-au ignorat existenţa şi şi-au apropriat termenul de gother, redefinind ideea după imaginea personală. Chiar şi în subcultura originală, schimbările tendinţelor au sporit complexitatea definirii graniţelor exacte.

SCENA GOTH

Trupele care au pornit scena gothic rock şi death rock au fost într-un număr limitat şi îi includeau pe: Bauhaus, Specimen, Siuoxsie And The Banshees, The damned, Southern Death Cult, Sex Gang Children, 45 Grave, UK Decay, The Virgin Prunes, Kommunity Fk, Alien Sex Friend şi Christian Death. Gloria Mundi, Joy Division,The Cure, This Mortal Coil, Dead Can Dance, Mittagessen, Adam And The Ants şi Killing Joke au fost asociaţi de asemenea cu muzica goth. La mijlocul anilor 80, numărul trupelor crescuse şi deveniseră mai populare incluzând The Sisters Of  Mercy, The Mission (cunoscuţi ca The Mission UK în U.S) Xmal Deutschland, The Balshoi And Fields Of The Nephilim. În 1990, trupele din anii 80, s-au dezvoltat şi au apărut  multe alte trupe noi. Casele de discuri Factory Records, 4Ad Records şi Beggard Banquet Records au lansat majoritatea albumelor în Europa, în timp ce Cleopatra Records printre altele a lansat albumele în U.S, unde subcultura a crescut în special în New York, Los Angeles şi Orange Country California, având multe cluburi de noapte cu seri tematice gothic/industrial. Popularitatea trupelor casei de discuri 4AD a rezultat în crearea uneia similare în U.S intitulat Projekt Records. Aceasta producea ceea ce era supranumit ethereal wave un subgen al dark wave-ului. La mijlocul anilor 90, tipurile de muzică ascultate la întâlnirile de gotheri variau de la gothic rock, death rock, industrial, gothabilly, EBM, ambiental, experimental, synthpop, shoegazing, punk-rock până la glam rock-ul specific anilor 70.

Perioada actuală a marcat o reapariţie a sound-ului punkului pozitiv, a death rockului ca reacţie la aggrotech, industrial şi synthpop care au acaparat multe cluburi de goth. Trupe cu un sound gothic original, precum Cinema Strange, Bloody Dead And Sexy, Blackice şi Antiworld deveniseră foarte populare. Serile tematice Ghoul School şi Release The Bats promovau intens death rockul, iar festivalul Drop Dead Fest aduna fani ai death rockului din toată lumea. Astăzi scena gothic prosperă în Europa de Vest, în special în Germania cu festivaluri precum Wave gothic, Treffen, M’era Luna şi multe altele care adună zeci de mii de fani din toate colţurile lumii. Deşi America de Nord are evenimente la scară largă, cel mai recent este Cahmber’s Dark Art And Musical Fest.

INFLUENŢE ISTORICE ŞI CULTURALE

ORIGINEA TERMENULUI

Gotherii originali formau un trib germanic de est care a jucat un rol important în căderea Imperiului Roman de Vest. În unele cercuri numele de “goth” devenise peiorativ fiind sinonim cu barbar şi incultură, din cauza asocierii cu căderea Romei şi a triburilor gothice din perioada creştinării Europei. În era renascentistă arhitectura medievală a fost retroactiv numită arhitectura gothică şi era considerată depăşită în contrast cu liniile moderne ale arhitecturii clasice. În Marea Britanie, spre sfârşitul anilor 1700, nostalgia perioadei medievale a dus spre o fascinaţie a oamenilor asupra ruinelor medievale gothice. Aceasta fascinaţie a fost adesea o combinaţie interesantă între  romanele medievale, religia romano-catolică şi supranatural. Nuvela gothică, de la sfârşitul secolului 18, un gen fondat de Horace Walpole cu publicaţia de la 1764 “The Castle Of  Otranto” este responsabilă pentru conotaţiile moderne ale termenului de “gothic”. Iniţial acesta a susţinut că este un roman medieval real, pe care l-a descoperit şi l-a republicat. Astfel, a apărut asocierea nuvelei gothice cu falsa documentaţie pentru a-i spori efectul. De aici înainte termenul era asociat cu starea de teroare, morbiditate, întuneric şi supranatural, dar şi cu parodia. Nuvela gothică deja stabilise iconografia viitoarei literaturi şi cinematografii horror precum cimitirile, ruinele de castel sau biserici, fantome, vampiri, coşmaruri, familii blestemate îngropate de vii, conflicte melodramatice. Un element tradiţional important a fost imaginea personajului negativ gothic care s-a dezvoltat din eroul baron. Cel mai faimos personaj negativ gothic este vampirul, o legendă folclorică din Europa de Est şi Balcani, cunoscută din cartea lui Bram Stoker “Dracula”, precum şi din filmele horror inspirate din aceasta. Anumite elemente ale scenei post punk precum: întunericul, muzica atmosferică şi îmbrăcămintea erau evident gothice în acest sens. Utilizarea termenului gothic ca adjectiv în descrierea muzicii şi a ascultătorilor ei a derivat în termenul de “goth” de astăzi.

SECOLUL AL 19-LEA

În perioada revoluţionară a războiului, povestirea americană a călăreţului fără cap imortalizată în povestea lui Washington Irving “The legend of sleepy hollow”, publicată în 1820, a marcat începutul în New York a povestirii sumbre romantice. Povestea a fost scrisă de Irving când locuia în Anglia, aceasta fiind bazată pe legende populare spuse de coloniile olandeze stabilite în valea râului Hudson în New York. Povestirea a fost adaptată pentru film în 1922 şi în 1949 în animaţia “The adventures of ichabod and Mr Toad”. A fost readaptată în 1980, apoi din nou în “sleepy hollow” a lui Tim Burton, în 1999. Deja celebru pentru filmele sale “Edward scissorshads” “Beettlejuice” Batman”, Burton a creat o atmosferă de poveste plină de întuneric şi umbre. De-a lungul evoluţiei subculturii goth, literatura clasică, romantică , gothică şi horror au jucat un rol important. Scriitori precum: Keats, Poe, Lovecraft, Baudelaire şi alţi scriitori tragic-romantici au devenit emblematici pentru subcultura goth, la fel ca eyelinerul negru şi îmbrăcămintea neagră. Baudelaire, în prefaţa cărţii “Les fleurs du mall” “Florile răului” a scris versuri care pot servi drept dictoane ale culturii”gothice”.

SECOLUL 20

Influenţele nuvelei gothice în subcultura goth pot fi observate în numeroasele exemple în poezie şi muzică, deşi uneori această influenţă a venit întemeiată prin imaginea populară a filmelor horror şi a televiziunii. Imaginea puternică a filmelor horror a început în cinematografia expresionistă din Germania după primul război mondial, apoi a fost transferată către studiourile de film Universals în anii 30′, fiind preluată de filmul horror englez la studiourile Hammer, în 1960. Serialele TV, precum “The Adams family” şi “The munsters” foloseau aceste stereotipuri pentru comedie. Eroul baron, în particular, era precursorul cheie a imaginii bărbatului goth, în timp ce reprezentarea iconică a lui Dracula de către Bela Lugosi făcea referire la gotherii tradiţionali. Ei erau atraşi de aura negativă a lui Lugosi, de eleganţa şi misticismul acestuia.Unii îi dau credit trupei Bauhaus, cu primul single “Bela Lugosi’s dead” apărut în 1979, ca fiind începutul subculturii goth deşi multe mişcări precedente au influenţat moda şi stilul goth, ilustraţiile şi picturile artistului elveţian H.R.Giger, fiind printre primele. Alte exemple iniţiale notabile includ Siouxsie Sioux din trupa Siouxsie And The Banshees şi Dave Vanian din trupa The Damned. Unii membri ai trupei Bauhaus au fost studenţi renumiţi la arte sau chiar artişti activi.

Artiştii gothic rock sau death rock de la început au adoptat imaginea filmelor horror tradiţionale şi au ajutat de asemenea la coloana sonoră a filmelor. Audienţa a răspuns cu adoptarea îmbrăcămintei şi a machiajului specific. Elementele decorului de film: fumul, liliecii de cauciuc şi pânzele de păianjen au fost folosite pe post de decor de club încă de la deschiderea localului The Batcave. Aceste referiri la imaginea şi muzica lor erau ridiculizate, dar treptat membrii trupelor ce aparţineau subculturii au considerat conexiunea drept una mai serioasă. Ca rezultat tematicile morbidice, supranaturale şi oculte au devenit un element important. Interconexiunea între horror şi goth a fost accentuată la început de către filmul”The hunger” din 1983, un film cu vampiri în care jucau David Bowie, Catherine Deneuvre şi Susan Sarandon. Filmul prezenta trupa de gothic rock Bauhaus cântând “Bela lugosi’s dead” într-un club de noapte. În 1993, Witby a devenit locaţia celui mai mare fest gothic din Marea Britanie ca rezultat al menţionării a acestei regiuni în cartea lui Stoker “Dracula”. O influenţă literară asupra scenei a avut-o Anne Rice cu reinventarea ideii de vampir. Personajele lui Rice erau descrise ca luptând cu eternitatea şi singurătea. Acest aspect amplificat de sexualitatea tragică a avut o atracţie puternică asupra cititorilor goth, popularizându-i scrierile în anii 80 şi 90.

INFLUENŢELE MEDIA TÂRZII

În timp ce subcultura a devenit bine stabilită, conexiunea între goth şi ficţiunea horror a devenit aproape un clişeu, gotherii fiind prezenţi ca personaje în nuvele şi filmele horror. De exemplu “The crow” s-a inspirat direct din muzica şi stilul goth. Aclamata nuvelă grafică a lui Neil Gaiman intitulată “The Sandman” a influenţat gotherii prin personaje ca sumbrul Dream şi sora sa Death.

INFLUENŢELE ARTELOR VIZUALE

Subcultura goth a influenţat numeroşi artişti -nu numai muzicieni- dar şi pictori şi fotografi. În fotografie şi pictură, gama variază de la arta erotică la imagini romantice cu vampiri şi fantome. Trebuie menţionată tendinţa spre culori şi sentimente închise similare cu ficţiunea goth, Pre-Raphaelita sau Art Nouveau. La secţiunea artistică, Anne Sudworth este o cunoscută artistă goth devenită celebră pentru arta sa nocturnă întunecoasă şi pentru imagistica gothică. Câţiva dintre artiştii grafici apropiaţi de stilul goth sunt: Gerald Brom, Nene Thomas, Luias Royo, Dave Mckean, Jhonen Vasquez, Trevor Brown, Victoria Frances, dar şi artistul american James O’barr. Elveţianul H.R. Giger este printre primii artişti grafici care a adus o contribuţie remarcabilă aspectului gothic/industrial al cinematografiei moderne prin opera sa din filmul “Alien” de Ridley Scott.

IDEOLOGIE

Definirea ideologiei subculturii goth este dificilă din mai multe motive. Un prim motiv este importanţa extraordinară a stării şi esteticii a celor implicaţi. Acest lucru este inspirat din romantism şi neoromantism. Alura gotherilor plină de mister negru, imagistica morbidă şi starea îşi au rădăcinile în tradiţia specifică nuvelei gothice din perioada romantică. La sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19, sentimentele de teamă cauzate de supranatural erau cunoscute motive literare populare. Procesul a  continuat spre filmul modern horror. Echilibrând această îmbinare a stării şi esteticii, un alt element central al gothicului este starea dramatică prezentată atât în literatura gothică, dar şi în subcultura în sine. Gotherii, în relaţiile dintre membrii subculturii nu susţin violenţa, ci toleranţa. Mulţi în media au asociat subcultura goth cu violenţa, ura pentru minorităţi şi alte acţiuni discriminatorii. Violenţa şi ura nu sunt elemente ale ideologiei goth. Aceasta este reprezentată de recunoaşterea, identificarea durerii cauzate de răul social sau personal, pe care oamenii de rând încearcă să-l ignore sau să-l uite. Aceştia sunt termenii propriu-zişi în muzica goth. Un alt impediment în definirea ideologiei este natura sa apolitică. În timp ce sfidarea normelor sociale era o practică riscantă în secolul 19, astăzi acest aspect nu mai este radical. Aşa că însemnătatea rebeliunii subculturii goth este limitată şi se apropie de imaginea culturii vestice. Spre deosebire de mişcarea hippie sau punk, subcultura goth nu are un mesaj politic sau un activism social. Subultura este definită de argumentarea individualismului, toleranţa diversităţii, creativitate, tendinţa spre intelectualitate şi o uşoară tendinţă spre cinism, dar şi aceste idei nu sunt universale pentru toţi gotherii. Ideologia gothică, se bazează mai mult pe estetică şi etică decât pe politică. Gotherii pot avea preferinţe politice începând cu aripa stângă până la cea de dreapta, dar nu şi le exprimă ca parte a identităţii culturale. Afilierea politică sau religioasă este privită ca o problemă de conştiinţă personală. Spre deosebire de punk, sunt foarte puţine legături între politică şi gotheri. În mod similar nu există o religie anume care să reprezinte un punct comun pentru mişcarea goth, deşi imagistica spirituală, supranaturală şi religioasă a avut un rol în modă, versurile şi arta vizuală gothică. În special, elementele estetice din catolicism apar în această subcultură. Motivul apariţiei acestei imagistici variate este fie pe post de satiră, fie ca element decorativ. În timp ce implicarea în subcultură poate fi mulţumitoare, aceasta poate fi riscantă în special pentru cei tineri, deoarece atrag atenţia negativă a publicului din cauza prejudecăţilor asupra subculturii în sine.Valorile pe care tinerii le găsesc în subcultură sunt evidenţiate prin continuitatea şi existenţa ei mult după ce alte subculturi ale anilor 80 au dispărut.

MODĂ

Moda goth are ca stereotip stilul întunecat, uneori morbid, exorcizat. Moda tipică gothică include părul vopsit negru, machiaj închis la culoare, unghii negre, haine negre specifice unei anumite perioade; gotherii pot avea sau nu piercing-uri. Stilurile sunt adesea împrumutate din perioadele Elizabeth-ane Victoriene sau medievale şi exprimă o imagistică religioasă catolică prin prezenţa crucifixelor şi a ankurilor. Diferenţele de adoptare a acestui stil variază în funcţie de persoană şi de poziţia geografică, deşi multe elemente sunt comune pentru toţi gotherii. Designerii vestimentari precum Alexander Mcqueen şi John Galliano au fost numiţi creatori de “haute goth”. Moda goth este adesea confundată cu cea de heavy metal; oamenii de rând confundă fanii de heavy metal cu gotherii în special pe cei care poartă haine lungi negre sau imagini cu scheleţi (un termen asociat cu scena black metal).O noua submultime in randul modei goth este moda “Cybergoth” , inspirata din animeuri japoneze ,muzica electronica  si avand tendinte futuriste.Practicantii adopta culori deschise ale parului si/sau dreadlocks-uri sintetice , uneori isi rad capetele partial , poarta bocanci tip platforma,imbracaminte confectionata din PVC sau latex .

CONTROVERSE

Fascinaţia gotherilor faţă de macabru a pornit îngrijorarea populaţiei faţă de siguranţa lor. Mass media a scris articole care au influenţat imaginea gotherilor în ochii publicului susţinând că cei asociaţi cu această subcultură sunt periculoşi în acelaşi timp acest subiect este disputat şi uneori subcultura goth este descrisă ca fiind nonviolentă. Un alt atac cu armă care a fost atribuit greşit subculturii goth este masacrul de la liceul Red Lake.

Gotherii ca orice altă comunitate suferă de intimidare, umilire şi în cazuri extreme de violenţă fizică, doar pentru că fac parte din subcultură. În 2006, 4 gotheri au fost atacaţi în San Francisco, California de un bărbat din marină şi de fratele acestuia. Atacul a rezultat în trimiterea lui Jim Howard de urgenţă la spital. Atacatorii au fost declaraţi vinovaţi de încă 4 atacuri pe data de 17 august. Era clar că gotherii au fost atacaţi din cauza afilierii lor cu subcultura. Acest act poate fi numit “hate crime” – atac/violenţă cauzată de ură – deşi tribunalul de la San Diego nu a catalogat astfel cazurile de atunci.

Pe data de 11 august 2007, 2 gotheri în timp ce se plimbau prin parcul Stubbylee în Bacup Lancashire, Anglia au fost atacaţi de un grup de adolescenţi pentru faptul că erau gotheri. Sophie Lancaster a decedat în urma atacului din cauza leziunilor provocate. Pe 29 aprilie 2008, Ryan Herbert şi Brendan Harris au fost acuzaţi pentru moartea Sophiei primind pedeapsa pe viaţă, alţi 3 primind sentinţe mai uşoare pentru atacul asupra prietenului Sophiei, Robert Maltby.Când a citit sentinţa, judecătorul Anthony Russell a spus “aceasta a fost o violenţă cauzată de ură împotriva acestor persoane lipsite de apărare, ţintite pentru felul lor de a fi diferiţi”. A continuat să apere comunitatea goth numindu-i “liniştiţi, oameni care respectă legea şi nu pun pe nimeni în pericol”. A continuat spunând că “a recunoscut acest incident drept unul făcut din ură fără ca Parlamentul să îi spună să o facă”. În ciuda acestei decizii, petiţia pentru a adăuga legea împotriva discriminării subculturilor în codul penal britanic nu a fost votată.

În 2008, Paul Gibbs un britanic din Leads, Marea Britanie a fost atacat de 3 bărbaţi. El împreună cu un grup de aproximativ 20 de gotheri tineri campau în vecinătatea Rothwell-ului când 2 tineri de 18 ani, Quinn Colley şi Ryan Woodhead, şi unul de 22 ani, Andrew Hall i-au atacat, înjunghiind 4 bărbaţi şi furând de la 2 femei. Quinn Coley apăruse înainte într-un clip filmat acasă în care îşi expunea în versuri rap dragostea sa pentru violenţă.Gibbs fusese invitat să meargă cu motocicleta atacatorilor care la început se împrieteniseră cu grupul. Pe drum Gibbs a fost împins de pe motocicletă căzând inconştient şi tăindu-şi urechea în cască. După ce atacatorii s-au întors la camping, Colley şi Woodhead au fost condamnaţi la 2 ani şi 5 luni de închisoare în timp ce Hall a primit 4 ani şi 5 luni.Urechea lui Gibbs a fost găsită 17 ore mai târziu, dar doctorii nu au putut să o reataşeze imediat. În schimb, au cusut-o în interiorul stomacului cu speranţa că o parte din ţesut va creşte din nou.Urechea putea fi reconstruită ulterior, utilizând cartilagii din coastele lui Gibbs.

Traducere de Delia Bothazan

Sursă: Wikipedia

Category: Goth, Subculturi  | Leave a Comment
6 Martie 2010 | Author: admin

Emo este un stil de muzică rock caracterizat prin melodicitate şi versuri expresive, adesea confesionale. Îşi are originile la mijlocul anilor 1980, în mişcarea hardcore punk din Washington, D.C., unde era cunoscut sub numele de „emotional hardcore” sau „emocore”, având ca pionieri trupe ca Rites of Spring şi Embrace. Stilul a fost imitat de trupele punk contemporane din America, iar sunetul şi însemnătatea s-au schimbat, amestecându-se cu pop punk şi indie rock, astfel că în anii 1990 encapsula trupe ca Jawbreaker şi Sunny Day Real Estate. Pe la mijlocul anilor 1990 numeroase trupe emo au apărut din vestul şi centrul Statelor Unite, şi câteva case de discuri s-au specializat pe acest stil.

Emo a intrat în cultura predominantă la începutul anilor 2000, cu succesul comercial al trupelor Jimmy Eat World şi Dashboard Confessional şi apariţia subgenului mai agresiv, „screamo”. În ultimii ani termenul „emo” a fost folosit de critici şi jurnalişti la adresa unei varietăţi de interpreţi, cum ar fi cunoscuţii Fall Out Boy şi My Chemical Romance sau grupurile disparate ca Panic at the Disco, Coheed şi Cambria.

Pe lângă muzică, termenul „emo” este adesea folosit pentru indicarea unei anumite relaţii între fani şi artişti, şi pentru descrierea aspectelor legate de modă, cultură şi comportament.

ISTORIE

Origini: anii 1980

Curentul Emo s-a desprins din scena hardcore punk a oraşului Washington, D.C. în anii 1980, ca reacţie la creşterea violenţei dinlăuntrul acesteia şi ca urmare a politicii personale adoptate de Ian MacKaye, solistul trupei Minor Threat, care a schimbat subiectul muzicii de la comunitate înapoi la individ. Fanul Guy Picciotto a format trupa Rites of Spring în 1984, scăpând de limitele impuse de stil în favoarea chitarelor melodice, ritmurilor variate şi versurilor personale, pline de zel. Multe din subiectele trupei vor deveni teme uzuale în generaţiile ulterioare ale muzicii emo, printre care se regăsesc nostalgia, amărăciunea romantică şi disperarea poetică. Interpretările trupei au devenit izvoare publice de emoţii, în care unii membri ai audienţei ajungeau să plângă. MacKaye a devenit un mare fan al formaţiei Rites of Spring, înregistrându-le singurul album şi lucrând alături de ei de-a lungul turneelor, iar mai apoi şi-a format propria trupă numită Embrace, care explora idei similare, ale căutării sinelui şi dezvăluirii sentimentelor. Formaţii similare au urmat la scurt timp după aceea, în strânsă legătură cu „Revolution Summer” (1985), o încercare a membrilor scenei din Washington, D.C. de eliberare de constrângerile rigide ale stilului hardcore în favoarea unui spirit creativ nou. Formaţii ca Gray Matter, Beefeater, Fire Party, Dag Nasty, Lunchmeat şi Kingface au participat, de asemenea, la acest eveniment.

Originile exacte ale termenului „emo” sunt incerte, dar datează încă din 1985. Conform Andy Greenwald, autorul Nimic nu e bun: Punk Rock, adolescenţi şi Emo, „originile termenului ‚emo’ sunt învăluite în mister, dar a devenit uzual în 1985. Dacă Minor Threat erau hardcore, atunci Rites of Spring, cu ţelul lor diferit, erau emotional hardcore sau emocore.” Michael Azerrad, autorul Trupa noastră poate fi viaţa voastră plasează originea termenului în aceeaşi perioadă: „Stilul a fost curând denumit ‚emo-core’, un termen pe care toţi cei implicaţi îl detestau, deşi termenul şi abordarea au prosperat cel puţin încă 15 ani, dând naştere la nenumărate trupe.” MacKaye plasează şi el termenul în 1985, atribuindu-l unui articol din revista Thrasher despre Embrace şi alte trupe din Washington, D.C. ca fiind formaţii „emo-core”, lucru pe care MacKaye îl numeşte „cel mai tâmpit lucru pe care l-am auzit în toată viaţa mea.” Alte relatări atribuie termenul unui membru al audienţei de la un spectacol Embrace, care a strigat că trupa era „emocore” ca insultă. Alţii susţin că MacKaye a creat termenul când l-a folosit în bătaie de joc într-o revistă, sau că a apărut odată cu Rites of Spring. În Oxford English Dictionary, totuşi, cea mai timpurie utilizare a termenului „emo-core” este în 1992, iar a termenului „emo” în 1993, ultimul apărând pentru prima oară în presa scrisă în New Musical Express în 1995.

Eticheta „emocore” s-a răspândit repede în scena punk din Washington, D.C. şi a devenit alocat multor trupe asociate cu casa de discuri a lui MacKaye, Dischord Records. Deşi multe dintre trupe au respins simultan termenul, acesta s-a păstrat. Veteranul scenei, Jenny Toomey, îşi aminteşte că „singurii oameni care îl foloseau la început erau cei invidioşi pe vastitatea scenei şi devotamentul membrilor. Rites of Spring exista cu mult înaintea termenului şi ei l-au dispreţuit. Dar a fost acel moment ciudat, ca atunci când oamenii au început să numească muzica ‚grunge’, în care foloseai termenul chiar dacă îl urai.”

Scena emo din Washington, D.C. a durat numai câţiva ani. În 1986 majoritatea trupelor cu un rol major în promovarea curentului – printre care şi Rites of Spring, Embrace, Gray Matter şi Beefeater – se retraseră. Chiar şi aşa, ideile şi estetica s-au răspândit repede în ţară printr-o reţea de reviste amatoare, discuri de vinil şi zvonuri. Conform Greenwald, scena din Washington, D.C. a pus bazele tuturor formelor ulterioare ale curentului emo.

Ceea ce s-a întâmplat în D.C. la mijlocul anilor ’80 – trecerea de la mânie la acţiune, de la furia extrovertită la tumultul interior, de la o masă individualizată la o masă de indivizi – era în multe feluri un test pentru posibilitatea transformării scenei punk a ţării de-a lungul următoarelor două decenii. Imaginea, puterea muzicii, felul în care oamenii reacţionau la ea şi felul în care trupele explodau în loc să dispară încetul cu încetul – toate acestea îşi au originile în primele câteva spectacole Rites of Spring. Bazele curentului emo au fost puse, oarecum neintenţionat, de aproximativ 50 de oameni din capitală.

MacKaye şi Piccioto, alături de toboşarul Brendan Canty, au format influenta trupă Fugazi, care, deşi uneori asociată termenului „emo”, nu este recunoscută ca făcând parte din acest curent.

Reinventarea: Începutul anilor ’90

Pe măsură ce idealurile mişcării emo din Washington, D.C. se răspândeau de-a lungul Statelor Unite, multe trupe din scenele locale începeau să imite sunetul, încercând să alăture intensitatea stilului hardcore cu sentimentele complexe asociate avansării în vârstă. Stilul a combinat fatalismul, teatricalitatea şi înstrăinarea specifice The Smiths cu viziunea asupra lumii dramatică şi necompromiţătoare a stilului hardcore. Deşi formaţiile erau numeroase şi localurile variau, estetica emocore de la finele anilor ’80 a rămas mai mult sau mai puţin aceeaşi: „versuri despre sentimente îmbinate cu muzică punk dramatică, dar sigură.” Totuşi, la începutul anilor 1990, câteva trupe noi au reinventat stilul emo şi au păstrat caracteristica de bază, intimitatea dintre trupă şi fani, în noul deceniu. Printre cele mai importante se numără Jawbreaker şi Sunny Day Real Estate, ambele întreţinând un număr mare de adepţi, care au recontextualizat cuvântul „emo”, şi l-au adus cu un pas mai aproape de public.

Sunny Day Real Estate era capul entităţii emo, iar Jawbreaker era trunchiul – cele două formaţii se întretăiau în suflet, iar apoi s-au despărţit înainte să obţine un mare succes. Fiecare şi-a lăsat amprenta asupra lumii muzicii independente. Trupele împărţeau doar fanii, şi totuşi combinaţia celor două reprezintă o schemă a tot ce a însemnat emo de-a lungul următorului deceniu.

Ca urmare a succesului din 1991 al formaţiei Nirvana, Nevermind, muzica underground şi subculturile din Statele Unite au devenit afaceri substanţiale. Au apărut noi reţele de distribuţie, rutele turneelor erau codificate, iar interpreţii regionali şi independenţi puteau acum să acceseze scena naţională. Adolescenţii se declarau fani ai muzicii independente, iar punkul a devenit uzual. În acest climat muzical nou, estetica emo şi-a făcut loc în societatea ordinară şi a schimbat modul în care era percepută muzica: „Cultul personalităţii şi abstracţia artistică, iniţial intersize în punk, au devenit de rigoare”, spune Greenwald. „Dacă o definiţie a genului emo a fost muzica ţinută în secret, Jawbreaker şi Sunny Day Real Estate au fost aruncate în cele mai siropoase zvonuri, tronând ca cele mai mari influenţe asupra fiecărei trupe emo ce le-a urmat.”

Jawbreaker au răsărit din scena punk rock a oraşului San Francisco la sfârşitul anilor 1980, cântecele lor combinau greutatea stilului hardcore cu sensibilităţi pop-punk şi arta oropsită a stilului emocore. Interpretul Blake Schwarzenbach şi-a axat versurile pe subiecte personale, imediate şi trăite, adesea scoase din propriul jurnal. Deşi erau adesea obscure şi învăluite în metafore, specificitatea la preocupările proprii lui Schwarzenbach adăuga cuvintelor o amărăciune şi frustrare care le făceau universale şi atrăgătoare audienţelor. Schwarzenbach a devenit primul idol emo; ascultătorii se asociau mai mult cu interpretul decât cu melodiile. Albumul 24 Hour Revenge Therapy din 1994, semnat Jawbreaker, a devenit cel mai adorat de fani şi un reper al stilului emo din anii 1990. Trupa a semnat cu casa de discuri Geffen Records şi a scos Dear You în 1995, interpretând alături de Nirvana şi Green Day, dar albumul nu s-a vândut conform aşteptărilor şi trupa s-a despărţit puţin după aceea, cu Schwarzenbach formând mai târziu Jets to Brazil. Influenţa lor a persistat totuşi, formaţiile emo şi pop-punk ce au urmat inspirându-se din Jawbreaker.

Sunny Day Real Estate s-a format în Seattle în apogeul exploziei grunge de la începutul anilor 1990. Spre deosebire de Jawbreaker, membrii trupei erau muzicieni împliniţi cu instrumente de înaltă calitate, ambiţii măreţe, compoziţii complexe şi un sunet epic. Solistul Jeremy Enigk cânta disperat, într-un registru falsetto, adesea folosind versuri şi cuvinte inventate. Albumul de debut Diary (1994) era exagerat şi romantic, iar videoclipul piesei „Seven” a fost difuzat pe MTV. Sunetul ambiţios al trupei a provocat alte trupe să se întindă mai adânc în sentimente, instrumentaţie şi metafore, şi a reprezentat o schimbare de generaţie între grunge şi emo. Alte trupe punk cu tendinţe emo au urmat exemplul, şi cuvântul „emo” a început să treacă de la vag şi nedefinit la descrierea unui gen de muzică emoţionantă, romantică, dar departe de natura punk rock. Sunny Day Real Estate a intrat în colaps după Diary, deoarece Enigk s-a creştinat şi şi-a lansat o carieră solo în timp ce restul membrilor au participat la alte proiecte, spre exemplu Foo Fighters. Au lansat încă trei albume printr-o serie de despărţiri şi reuniri ocazionale, dar sunt amintiţiţi în special pentru debutul promiţător şi schimbarea pe care a înrădăcinat-o în gusturile fanilor rock.

Anii 1990

La mijlocul anilor 1990 mişcările punk şi indie din America, în mare parte obscure încă din anii 1980, s-au integrat în cultura dominantă. După succesul trupei Nirvana, marile case de discuri au valorificat populariatea muzicii alternative rock semnând cu numeroase trupe independente şi investind mult în promovarea lor. În 1994, acelaşi an în care au fost lansate albumele 24 Hour Revenge Therapy şi Diary ale trupelor Jawbreaker, respectiv Sunny Day Real Estate, formaţii pop punk ca Green Day şi The Offspring au obţinut mari succese cu albumele Dookie, respectiv Smash. Ca urmare a popularizării acestei muzici, de-a lungul următorilor ani genul emo s-a retras, s-a reformat şi s-a transformat într-o cultură naţională, apoi eventual ceva mai mult. Inspirându-se din trupe ca Jawbreaker, Drive like Jehu şi Fugazi, noul sunet emo era un amestec din pasiunea stilului hardcore şi versatilitatea indie, dar cu melodii mai fine, mai moi, şi voci tânguitoare. O mare parte din noile formaţii emo îşi au originea în vestul şi centrul Statelor Unite, cum ar fi Braid din Champagne-Urbana, Illinois, Christie Front Drive din Denver, Colorado, Mineral din Austin, Texas, Jimmy Eat World din Mesa, Arizona, The Get Up Kids din Kansas City, Missouri şi The Promise Ring din Milwaukee, Wisconsin. Conform Andy Greenwald, „aceasta era perioada în care emo şi-a definit multe, dacă nu toate stereotipurile care s-au păstrat până azi.”

The Promise Ring au fost una din primele trupe al noului val emo. Muzica lor aborda riffurile hardcore într-un mod mai lent, care aminteşte de pop-punk, îmbinându-le cu versurile pitoreşti ale lui Davey von Bohlen, fredonate şi sâsâite. Alte trupe cum ar fi Karate, The Van Pelt, Joan of Arc şi The Shyness Clinic au încorporat elemente post-rock în sunetul emo. Firul liric comun între aceste trupe era „aplicarea întrebărilor mari asupra scenariilor mici”.

Un punct de referinţă al stilului emo al anilor 1990 a fost albumul Pinkerton, semnat Weezer. Ca urmare a succesului albumului de debut, Pinkerton a schimbat sunetul power pop într-unul mai întunecat şi iritant. Un eşec critic şi comercial, a fost denumit al doilea cel mai slab album al anului de publicaţia Rolling Stone. Cuomo s-a retras, mai apoi descriind albumul ca „groaznic” şi „o greşeală foarte dureroasă”. Totuşi, Pinkerton a prins la adolescenţii care abia descopereau genul alternative rock, care erau atraşi de versurile confesionale şi temele de respingere şi credeau că le este adresat. Vânzările au crescut constant pe măsură ce fanii răspândeau faima albumului, online şi prin Napster. „Deşi nimeni nu era atent”, spune Greenwald „probabil fiindcă nimeni nu era atent – Pinkerton a devenit cel mai important album emo al deceniului”. Când Weezer s-au întors în 2000, au adoptat un sunet net pop. Cuomo a refuzat să interpreteze cântece de pe Pinkerton, respingându-l pe motiv că era „urât” şi „jenant”. Cu toate acestea, albumul şi-a menţinut farmecul şi eventual a obţinut vânzări mari şi laude din partea criticilor, şi a făcut cunoştinţă audienţelor largi cu genul emo.

Estetica emo a anilor 1990 era întrupată în Mineral, ale căror albume The Power of Failing (1997) şi EndSerenading (1998) encapsulau motivele emo ce constau în muzica sumbră acompaniată de un narator timid cântând în ton serios despre probleme lumeşti. Greenwald numeşte cântecul „If I Could” „expresia fundamentală a genului emo al anilor 1990. Rezumatul cântecului – ea e frumoasă, eu sunt slab, prost şi timid; eu sunt singur dar sunt surprinzător de poetic în această situaţie – însumează tot ce admirau fanii stilului şi ceea ce urau opozanţii”. Altă trupă importantă a vremii a fost Braid, al cărui album Frame and Canvas (1998) şi cântecul „Forever Got Shorter” au estompat graniţele dintre interpreţi şi ascultător, grupul fiind o imagine în oglindă a propriei audienţe prin pasiune şi emoţie şi cântau în tonul fanilor lor.

Deşi stilul emo al anilor 1990 avea mii de fani tineri, niciodată nu a intrat în conştiinţa naţională. Câtorva trupe le-au fost oferite contracte cu importante case de discuri, dar majoritatea s-au despărţit înainte să poată profita de ocazie. Jimmy Eat World a semnat cu Capitol Records în 1995 şi a obţinut fani în comunitatea emo prin albumul Static Prevails, dar nu au reuşit să acapareze fani din afara stilului deoarece muzica lor era pierdută prin mişcarea ska a vremii. The Promise Ring obţinuse cel mai mare succes comercial al vremii, cu vânzările albumului Nothing Feels Good (1997) intrând în primele 5. Greenwald numeşte albumul „punctul culminant al generaţiei sale de emo: o convergenţă de pop şi punk, de retragere şi sărbătorire, de ispita prietenelor şi atracţia prietenilor, colegilor şi drumului”. El descrie genul emo al anilor 1990 ca „ultima subcultură făcută din vinyl şi hârtie în loc de plastic şi megabytes.”

Succesul independent: sfârşitul anilor 1990, începutul anilor 2000

La sfârşitul anilor 1990 genul emo a beneficiat de o infuzie de popularitate în domeniul muzicii independente, pe măsură ce un număr de trupe şi case de discuri au obţinut succese care vor pune bazele integrării stilului în cultura dominantă. Pe măsură ce numărul fanilor emo creştea, industria muzicii a observat potenţialul acestui stil, şi în timp ce marile corporaţii au intrat în peisaj multe din formaţiile asociate cu genul emo au început, intenţionat, să se distanţeze.

Pe măsură ce se apropria noul mileniu, muzica denumită emo se apropria tot mai mult de un număr mare de oameni. Aspectele cele mai captivante – sensibilitatea, atractivitatea – erau de asemenea cele mai uşor de prins, reprodus şi vândut la scară largă. Ca orice alt fenomen – exact ceea ce s-a întâmplat şi cu Sunny Day Real Estate – când corporaţiile se bagă într-o sferă foarte personală, lucrurile tind să o ia razna foarte repede. Popularitatea şi potenţialul comercial al cuvântului – dacă nu al muzicii – au transformat apartenenţa la versiunea anilor 1990 a genului emo într-o corvoadă.

În 1997 Deep Elm Records a lansat o serie de compilaţii intitulate The Emo Diaries, care au continuat până în 2007, având în total 11 albume. Formată în mare parte din muzică nelansată de la trupe independente, seria includea formaţii ca Jimmy Eat World, Further Seems Forever, Samiam şi the Movielife. Diversitatea trupelor şi a stilurilor muzicale au făcut emo să pară mai degrabă un stil estetic decât unul muzical, iar seria a contribuit la definirea termenului „emo” şi la răspândirea lui în comunitatea muzicii underground.

Albumul Clarity din 1999 al trupei Jimmy Eat World a fost unul din cele mai importante albume ale sâfşitului anilor 1990 şi un punct de referinţă pentru formaţiile emo. În 1993 Andy Greenwald l-a numit „unul din cele mai îndrăgite albume rock ‘n’ roll ale ultimului deceniu. Orice trupă emo contemporană îl consideră albumul preferat, deoarece prin atmosfera sa întunecată a dovedit că genul punk-rock poate fi melodios, emoţional, variat şi ambiţios”. Totuşi, în ciuda criticilor pozitive şi promovării cântecului „Lucky Denver Mint” în comedia Never Been Kissed cu Drew Barrymore, Clarity nu a avut un succes comercial într-un climat muzical dominat de muzica pop a adolescenţilor, aşadar trupa s-a despărţit de casa de discuri Capitol Records în anul următor. Chiar şi aşa, albumul a continuat să câştige popularitate şi era îndrăgit de fani, în cele din urmă vânzându-se în peste 70000 de exemplare. Jimmy Eat World au auto-finanţat înregistrarea următorului lor album Bleed American (2001) înainte să semneze cu Dreamworks Records. Albumul s-a vândut în 30000 de exemplare în prima săptămână. Vânzările au crescut în 2002, odată cu integrarea genului emo în cultura dominantă.

Drive-Thru Records, fondată în 1996, a pus pe picioare un număr de trupe pop punk cu caracteristici emo, cum ar fi Midtown, The Starting Line, The Movielife şi Something Corporate. Parteneriatul cu casa de discuri MCA a ajutat la răspândirea muzicii pop îmbibată cu elemente emo spre o audienţă largă. Cel mai mare succes iniţial al casei de discuri a fost New Found Glory, al căror album 2000 a obţinut locul 107 într-un top Billboard 200, cu cântecul „Hit or Miss” ajungând pe locul 15 în Modern Rock Tracks. Abordarea populistă şi capitalistă asupra muzicii a permis albumelor trupelor să obţină vânzări mari prin distribuitori cunoscuţi, cum ar fi Hot Topic.

Casa de discuri Vagrant Records este responsabilă de succesul unor trupe ale anilor 1990 şi 2000. The Get Up Kids au vândut peste 15000 de exemplare ale albumului de debut Four Minute Mile (1997) înainte să semneze cu Vagrant, care a promovat agresiv trupa şi i-a introdus în deschiderea turneelor unor trupe cunoscute, ca Green Day şi Weezer. Albumul din 1999, Something to Write Home About a fost un succes independent, ajungând pe locul 31 în clasamentul Billboard Top Heartseekers. Vagrant a înregistrat şi a lansat albume ale unui număr însemnat de formaţii emo sau cu influenţe emo timp de încă doi ani, printre care The Anniversary, Reggie and the Full Effect, The New Amsterdams, Alkaline Trio, Saves the Day, Dashboard Confessional, Hey Mercedes şi Hot Rod Circuit. Saves the Day beneficia de un grup mare de fani pe coasta de est şi a vândut aproape 50000 de exemplare ale celui de-al doilea album Through Being Cool (1999) înainte să semneze cu Vagrant şi să lanseze Stay What You Are (2001), care a vândut 15000 de exemplare în prima săptămână, a ajuns pe locul 100 în topul Billboard 200 şi până la urmă a vândut 200000 de exemplare. În vara anului 2001 Vagrant a organizat un turneu naţional la care a participat fiecare formaţie a casei de discuri, sponsorizat de corporaţii ca Microsoft şi Coca-Cola. Această abordare populistă şi folosirea internetului ca unealtă de marketing a ajutat Vagrant să devină una din cele mai de succes case de discuri ale ţării şi, de asemenea, să popularizeze termenul „emo”. Conform Greenwald, „mai mult decât orice alt eveniment, Vagrant America a fost cel care a definit termenul emo maselor – în principal deoarece a avut tupeul să pornească la drum şi să îl aducă la ele.”

Popularitatea: anii 2000

Emo a devenit popular în societatea ordinară în vara 2002 prin câteva evenimente importante: albumul Bleed American al trupei Jimmy Eat World a obţinut succesul comercial pe baza cântecului „The Middle”, care a ajuns pe primul rock în topul Modern Rock al Billboard. Dashboard Confessional au ajuns pe locul 22 în acelaşi top cu „Screaming Infidelities” de pe debutul lor alături de Vagrant Records, The Places You Have Come to Fear the Most, care a obţinut locul 5 în Top Independent Albums şi au devenit primii interpreţi care să înregistreze un episod de MTV Unplugged. Albumul Sticks and Stones al trupei New Found Glory a debutat ca numărul 4 pe Billboard 200. Saves the Day au participat la turnee alături de Green Day, Blink 182 şi Weezer, interpretând în arene mari cum sunt Madison Square Garden, şi, până la sfârşitul anului cântaseră la Late Night with Conan O’Brien, apăruseră pe coperta Alternative Press şi înregistraseră videoclipuri pentru „At Your Funeral” şi „Freakish”, difuzate des pe MTV2. Articole despre Vagrant Records au fost publicate în Time şi Newsweek, în timp ce cuvântul „emo” apărea tot mai des pe coperţile revistelor şi a devenit un termen cuprinzător pentru orice gen de muzică în afara genului pop.

Presa, disperată după prezicerile de după 11 septembrie care descriau o întoarcere la austeritate şi moartea ironiei, şi-a găsit noul subiect. Dar abia era un „subiect”, deoarece nimeni nu auzise de el, iar cei care auziseră nu îl puteau defini. În ciuda faptului că hip-hopul hedonist şi materialist al lui Nelly încă domina clasamentele, cititorii de reviste din vara 2002 erau informaţi că naţiunea se adâncise într-un proces introvertit de vindecare, iar modul în care se vindeca era prin purtarea ochelarilor cu ramă groasă şi neagră şi cămăşilor în dungi de epocă. Se spunea că emo va vindeca tot prin estetică.

Ca urmare a acestui succes, multe trupe emo au semnat cu marile case de discuri, iar stilul a devenit un produs numai bun de comercializat. Reprezentativul Dreamworks Records, Luke Wood, a remarcat că „industria chiar priveşte emo ca pe noul raprock, sau ca pe noul grunge. Nu cred că ascultă cineva muzica în sine – toţi se gândesc cum să obţină profit de pe urma stilului”. Natura depoliticizată a genului emo, cuplată cu muzica atrăgătoare şi temele accesibile au rezultat într-un mare farmec asupra audienţelor tinere.

În acelaşi timp, o ramură a genului emo mai întunecată şi mai agresivă şi-a câştigat popularitatea. Formaţia Thursday, cu rădăcinile în New Jersey a semnat un contract de milioane de dolari cu Island Def Jam în baza succesului albumului Full Collapse (2001), care a obţinut locul 178 în Billboard 200. Muzica lor era diferită de cea a trupelor emo proeminente ale vremii în sensul că era mai politicizată şi ducea lipsă de influenţele pop, inspirându-se din trupe mai sentimentale ca The Smiths, Joy Division şi The Cure. Totuşi, accesibilitatea trupei, caracterul, rădăcinile şi participarea la turnee împreună cu trupe ca Saves the Day au integrat-o în mişcarea emo.

MODĂ ŞI STEREOTIPURI

Astăzi termenul emo este legat şi de muzică, şi de modă, pe lângă subcultura emo. De obicei, printre adolescenţi termenul „emo” este asociat purtării de jeanşi strâmţi, câteodată în culori vii şi tricouri strâmte care sunt adesea inscripţionate cu numele trupelor. Curelele ghintuite şi brăţările groase, negre, sunt accesorii des întâlnite în moda emo. Unii poartă şi ochelari cu ramă groasă, neagră, în formă de coarne.

Moda emo este recunoscută şi pentru modul de purtare a părului. Simpatizate sunt bretoanele întinse într-o parte, uneori acoperind unul sau ambii ochi. De asemenea des întâlnit este părul drept şi vopsit negru. Culorile vii, ca albastru, roz, roşu sau blond deschis sunt adesea folosite pentru vopsirea şuviţelor. Această modă a fost uneori caracterizată ca un moft. Pe vremuri, moda emo era asociată cu un aspect curat, îngrijit, dar pe măsură ce stilul s-a râspândit printre adolescenţi, a devenit mai sumbru, cu bretoane lungi şi accentuarea negrului înlocuind vestele groase.

Traducere de Alex Bratu

Sursă: Wikipedia

Category: Emo  | Leave a Comment
6 Martie 2010 | Author: admin

Rockerii sunt membrii unei subculturi care îşi are începutul în Regatul Unit al anilor 1960, printre tinerii pasionaţi de motociclete. Înaintea acelor vremuri, tinerii motociclişti nu erau strânşi împreună şi etichetaţi astfel. Subcultura rockerilor e diferită de cele greaser, rockabilly, teddy boys, psychobilly şi punk. Totuşi, în anii 1960, rockerii erau batjocoriţi de modernişti şi skinheads, fiind numiţi greasers sau grease (unsuroşi/unsoare). Chiar şi astăzi, termenii de rocker şi greaser au sensuri foarte apropriate în engleza britanică.

ORIGINI ŞI CARACTERISTICI

Subcultura rockerilor s-a născut datorită anumitor factori, printre care sfârşitul sistemului raţionalizat şi creşterea prosperităţii tinerilor clasei muncitoare, disponibilitatea creditării şi finanţării pentru tineri, influenţa muzicii şi filmelor americane, construirea unor şosele de centură asemănătoare pistelor de curse şi dezvoltarea unor bistrouri de-a lungul drumurilor lungi, adesea frecventate de rockeri. Aceşti factori au coincis cu un punct culminant al dezvoltării ingineriei motocicletelor în Marea Britanie. Abia în anii 1960 au primit denumirea de rocker; apreciau muzica şi moda rockabilly, aşadar au devenit cunoscuţi atât pentru devotamentul lor faţă de muzica rock cât şi pentru pasiunea pentru motociclete.

În general, rockerii cumpărau motociclete pe care apoi le modificau încât să pară vehicule de curse. Organizau întreceri pe drumurile publice şi călătoreau spre locuri ca The Ace Cafe, Chelsea Bridge Tea Stall, Ace of Spades, Busy Bee şi Johnsons. În mare parte datorită stilului vestimentar „murdar”, rockerii nu erau bineveniţi în bodegi şi săli de dans. Această atitudine a persistat până în anii 1990, când a avut loc o schimbare semnificativă în demografia motocicliştilor din ţară. Industria motocicletelor şi entuziaştii considerau rockerii un rău pentru sport şi industrie. La început, mulţi rockeri se opuneau consumului de droguri uşoare, şi, conform lui Johhny Stuart, nu cunoşteau diferitele tipuri de droguri. Pentru ei amfetaminele, cannabisul şi heroina erau droguri, pe care le detestau. Dispreţul lor faţă de celelalte subculturi se baza într-o oarecare măsură pe faptul că aceşti oameni erau reputaţi consumatori de droguri şi astfel consideraţi lipsiti de atitudine.

Rockerii erau priviţi în antiteză cu contemporanii lor pasionaţi de scutere, moderniştii. Conflictul între aceştia a atras atenţie în 1964, fiind tratat de presa de senzaţie. Moderniştii şi rockerii au ajuns cunoscuţi pentru luptele petrecute în staţiunile din sudul Angliei, mai precis Clacton, Margate şi Brighton.

MODĂ ŞI MUZICĂ

Primii rockeri erau cunoscuţi pentru motocicletele lor, dar începând cu anii 1960 subcultura lor a devenit asociată cu un anumit gen muzical şi stil de îmbrăcăminte. Mulţi rockeri preferau artiştii rock&roll ai anilor 1950-1960, cum ar fi Gene Vincent, Eddie Cochran, Chuck Berry, Bo Diddley şi Elvis Presley.

Stilul vestimentar al rockerilor a luat fiinţă din necesitate şi practicalitate. Purtau geci de piele adesea împodobite cu ţepi de metal, petice, insigne şi uneori brelocuri. Când mergeau pe motocicletă, purtau căşti de protecţie clasice, ochelari de soare şi un fular de mătase alb. Vestimentaţia lor mai cuprindea: şepci de piele, jeanşi Levi’s, pantaloni de piele, cizme înalte de motociclist (adesea confecţionate de Lewis Leathers), ghete de piele, pantofi şi tricouri. Adesea întâlnite erau şi peticele care arătau apartenenţa la 59 Club, iniţial o organizaţie de tineri cu bazele în biserica anglicană care a evoluat într-un veritabil club de motociclişti cu membri în toată lumea.

ANII 1970

În America anilor 1970, scena rockerilor şi motocicliştilor s-a împărţit şi a evoluat sub noile influenţe din California: Hipioţii şi clubul de motociclişti Hells Angels. Rockerii rămaşi au devenit cunoscuţi sub denumirea de greasers, iar scena a rămas fără formă, dar nu şi fără esenţă. La începutul anilor 1980, The Rocker Reunion Club, fondat de Len Paterson alături de câţiva membri ai grupului Chelsea Bridge Boys, organiza curse de motociclete spre destinaţii istorice, cum ar fi comunitatea Brighton Beach. În câţiva ani aceste curse au atras între 10.000 şi 12.000 entuziaşti, alături de atenţia presei, până când Paterson şi-a vândut drepturile asupra numelui. Înfăţişarea şi atitudinea rockerilor a fost adoptată de multe dintre găştile notorii americane, printre care The Savage Nomads, The Skulls şi The Seven Immortals, în New York şi în alte mari oraşe. După 2000, subcultura a influenţat revenirea scenelor rockabilly şi psychobilly. Stilul modern are adepţi în toată lumea, în special în Japonia (avându-l ca pionier pe Koji Baba, care a participat la întrunirile rockerilor), în Statele Unite şi în Australia.

ANII 2000

În această perioadă, mulţi rockeri încă mai poartă cizme de motociclist, dar pantofii cu vârf ascuţit nu se mai întâlnesc. Rockerii continuă să poarte jachete de motociclist, pantaloni de piele şi fulare de mătase când călătoresc cu motocicletele. Şepcile de piele împodobite cu piramide şi lanţuri de metal, răspândite printre rockerii anilor 1950 şi 1960, rareori se mai poartă. În locul lor, unii rockeri poartă o şapcă englezească clasică. În anii 2000, majoritatea rockerilor conduc motociclete britanice, cum ar fi Triumph, Norton sau Triton (un hibrid între cele două). Alte mărci simpatizate sunt BSA, Royal Enfield şi Matchless din anii 1960.

Alte întrebuinţări ale termenului ‚rocker’

Termenul rocker este folosit în America de Nord pentru interpreţi, celebrităţi sau fani ai muzicii rock sau heavy metal, cunoscuţi şi sub denumirea de metalheads sau headbangers. În Jamaica, termenul rockerrocker în limbajul-cod utilizat într-o investigaţie la scară largă asupra găştilor de motociclişti ce operează în afara legii. este folosit pentru a descrie un adept al muzicii reggae din perioada anilor 1970. În Germania, acelaşi termen descrie membrii unor anumite cluburi de motociclişti. Interpolul a folosit termenul

STIL ŞI ÎMBRĂCĂMINTE

Un lucru comun rockerilor erau încălţările cu talpă zimţată şi cizmele negre. Altă înfăţişare uzuală o constituia părul întins pe spate, cu ulei de păr sau gel. Stilurile variau de la clasicul ‚Elvis’ la părul răsucit în două bucle în partea de sus, iar în lateral întins spre spate. Bluze din plasă erau adesea purtate alături de tricouri negre. Tricourile albe deţineau de asemenea un loc de cinste. Curelele de piele cu catarame mari, sacouri clasice, de obicei închise la culoare – albastre sau negre, cumpărate de la reduceri. Visul rockerilor era să deţină o jachetă de piele (cu guler îmblănit sau nu). Jeanşii erau pantalonii cel mai des întâlniţi printre rockerii din Adelaide.

Mulţi rockeri purtau ghete/cizme de piele şi câţiva foloseau pantofi cu vârf ascuţit. Grupurile Richmond Rockers şi Royal Park Rockers (Grafitti Rockers) îşi imprimau sigla pe spate.

Rockerii australieni purtau de obicei cămăşi de flanelă, adesea cu un model cu pătrăţele albastre sau roşii, peste un tricou sau maieu – aproape mereu negru, deşi erau folosite şi tricourile albe, mai ales printre rockerii cu origini italiene sau greceşti. Pantalonii erau negri, câteodată jeanşi strâmţi. Jachetele uzuale erau imprimate pe spate cu emblema unui producător de automobile local (Holden, Ford etc.), sau veste de denim, ocazional o jachetă de piele.

Traducere de Alex Bratu şi Delia Bothazan

Sursă: Wikipedia

Category: Rocker  | Leave a Comment
15 Februarie 2010 | Author: admin

Acest chestionar va avea scopul întocmirii raportului anual privind frecvenţa cazurilor de discriminare, intoleranţă bazate pe motiv de vestimentaţie, preferinţe muzicale şi lifestyle.

Vă rugăm să participaţi la completarea lui  pentru a ne ajuta în lupta noastră împotriva discriminării.

Aşteptăm răspunsurile dumneavoastră.

Vă mulţumim.

Category: Sondaje de opinie  | 2 Comments
15 Februarie 2010 | Author: Radian Petre

Category: Discriminare  | 2 Comments
12 Ianuarie 2010 | Author: admin

Centrul de Conferinţe Uzin-International, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 8, sector 1,
Bucureşti, zona Piaţa Victoriei
la ieşirea din pasajul Victoria dinspre clădirea guvernului şi vis-a-vis de acesta
Sala ON TOP OF BUCHAREST (etajul 7)

Asociaţiile secular umaniste din România, „Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă” şi „Asociaţia Umanistă Română” vă invită la primul eveniment organizat cu participarea comună a celor două organizaţii.
În materialele prezentate vor fi oferite presei şi publicului interesat date şi informaţii relevante cu privire la incalcarile grave care au loc în România ale unor valori esenţiale pentru umanismul secular şi democraţie precum libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, separarea dintre stat şi biserică, prezervarea unui mediu academic neutru dpdv religios, promovarea ştiinţei.
Intrarea este liberă dar vă rugăm să confirmaţi prezenţa la adresaAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza asociatiaumanista@gmail.com, numărul de locuri disponibile fiind limitat la cca 100.
După fiecare prezentare vor putea fi puse întrebări. Manifestarea va dura cca 120 min.
Category: Stiri  | Leave a Comment